Aproapelui meu,
După o fulgerătoare căutare am găsit, cu ajutorul Părintelui Duhovnic, o alinare. Nu mi-am aflat dreptatea. Nu mi-am aflat biruința. Nu mi-am aflat mărirea. Nici adevărul. Mi-am aflat greșeala. Am căutat a lucra atât de mult în slujba aproapelui, încât l-am pierdut pe acesta din vedere, pierzându-mă și pe mine totodată. Nu l-am iubit. L-am judecat. Nu l-am apropiat. L-am îndepărtat. Nu l-am ajutat, ci i-am fost poticnire. Numai harul lui Dumnezeu din inima Părintelui a mai putut opri nimicitoarea furtună din mine.
Tu, iubite aproape, iti strig cu lacrimi din adânc: iartă-mă! Tu, cel pe care l-am nedreptățit, tu, cel pe care l-am întristat și amărât cu greșelile mele, primește-mă…
Te chem, aproapele meu! Nu spre un ideal. Nu, către dreptate. Ci, spre a mă ierta și primi în dragostea ta, la rândul tău! Chiar dacă și în aceste momente, păcatul meu te îndepărtează, chiar dacă deseori mă îndepărtez eu pe mine însumi… Iartă-mă… Te iubesc!
Pindic Răzvan-Alexandru
chemarea aproapelui 
bine bre, oameni suntem, le zici bine, sa fie primita, da hai sa nu ne mai invartim atata, uite aici ce trebuie facut ..je ne parle pas logique je parle generozite, montherlant, citita de mine in henri miller, sa spui da inainte ca celalalt sa deschida gura si s-a rezolvat oricum esti haios tare