Cântec de leagăn

Tu dormi, o, Aegyssus, rămâi
Cu-ai tăi oșteni dormind,
Căci luptă pentru ei statui
Ce brațele-și intind

Pe Cruce iar, deși au stat
Și altădată drepți
Și Țării-atunci i-au închinat
Spre jertfă tinereți

Niște copii tot ca și voi
Dar falnici în Credința!
Ăți fi voi din același soi
Crescut din biruință?

Când vi se strigă: „Hai pe front!
Se ‘nalță România!”
Vă fâstâciți, care mai tont,
Vădind obrăznicia.

Dar de-un război azi s-ar porni
Și vi s-ar cere sânge,
Voi iarăși rușinați ați fi
Pornindu-vă de-a plânge?

Ori poate-n ceaiuri, discoteci,
Se-ascunde idealul,
În mutre bete de zevzeci
Cu zâmbete de staul!

Tu, Mircea, n-aștepta-ntăriri,
Căci mort, mai viu ca toți
Lucești în ceata de martiri.
Nu-ți trebuie netoți!

Tu, iarăși, Aegyssus, rămâi
Cu-ai tăi oșteni dormind,
Căci luptă pentru ei statui
Ce brațele-și întind!
Reclame
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cântec de leagăn

  1. Niculae Pindic zice:

    Nu mai stim care-i frontul, nu mai auzim strigatul, nu mai simtim credinta!

  2. Razvan zice:

    Frontul este clar: lupta ortodoxiei cu descrestinarea si, paralel, pentru inaltarea Romaniei. O foarte mare greseala este sa deznadajduim la pers. I plural! Intotdeauna, daca ma simt vinovat, trbuie sa o declar in nume personal si sa nu-i angajez si pe altii aici, decat nominal (daca am vreo indreptatire sa o fac): „eu, cutare si cutare suntem vinovati ca nu mai credem, nu mai auzim strigatul…” s.a.m.d. Altfel, in primul rand ii vom aduce si pe altii la deznadejde si nici nu ne vom asuma greseala. Cat mai multi oameni trebuie sa ne unim in rugaciune traitoare (efectiv, sa ne rugam in acelasi timp, cum facea Pr. Gheorghe Calciu in temnita, rugandu se cand stia ca are loc Sf. Liturghie), sa mergem Duminica la Sf. Liturghie si apoi sa incepem sa lucram, sa muncim pentru Tara impreuna. La ora actuala nu ne mai intereseaza situatia generala a tinerilor pentru ca ei se asteapta treziti si calauziti. Cei care stiu ca isi pot asuma un act de jertfa, de slujire a Tarii, cu smerenie sa paseasca si sa se faca auziti de noi cei care vrem sa ne daruim Romaniei. Fara sa ne precipitam, dar cu spirit si entuziasm! NUMAI PRIN CREDINTA IN BIRUINTA NOASTRA VOM INVINGE! CREDETI, CHIAR DACA SATANA VA STRIGA DIN GURA FIECARUIA CA NU MAI E NICIO SPERANTA! LA DUMNEZEU, TOTUL E CU PUTINTA! Doamne miluieste!

  3. Niculae Pindic zice:

    Talcuirea unor des-nadejdi

    Pers. I plural era o pasire necesara (noi-adica si eu) in randul celor vaditi a fi de-un anume soi in atat de strapungatoarea poezie, unde autorul, pe buna dreptate, vede multime de neputinte (daca-mi este ingaduit eufemismul).
    La persoana I singular imi asum necredinta, lipsa de iubire, impietrirea inimii si multe alte pacate (duhul mandriei care ma bantuie), pe care incep a le intrezari.Toate acestea mi le asum si impreuna cu acestea si des-nadejdea care mi-a cuprins inima, mie si generatiei careia ii apartin, croita pe calapodul des-crestinarii, hranita si crescuta cu idealuri pervertite, dormind somnul minciunii bine ticluite: al tineretii fara batranete si vietii fara de moarte.
    Dar cand el, omul, (daca imi permiti folosirea persoanei a III- a singular) devine constient de limita sa, iar trezirea aduce in fata ochilor o lume ce isi traieste visul ei de nebunie, atunci reactia lui fireasca (adica de venire in fire), de un autentic de netagaduit, este des-nadejdea.
    Si pentru cine s-a trezit- dupa cum spunea un mare duhovnic, contemporan noua- in toiul acestui veac plin de durere, nu-i mai ramane decat plansul.
    Deci, noua, ne-a mai ramas ceva: PLANSUL.
    Iar plansul – cu ingaduinta lui Dumnezeu – poate va aduce cu timpul si inmuierea inimii (nadajduim totusi) , un strop de dragoste, un graunte de credinta, pentru ca mai apoi ea, inima, sa primeasca (iara nadajduim) si Adevarul.
    Si asa, in duhul Dragostei si al Adevarului, totdeauna impreuna, niciodata nedespartite sa ne gaseasca chemarea Preabunului, a Multmilostivului nostru Dumnezeu, pe care noi nevrednicii nu il cunoastem si nu il cinstim cum se cuvine.
    Asta este marea noastra nadejde, a celor care ne-am visat tineri, lipsiti de batranete. Noua inca nu ne sopteste inima: „la Dumnezeu totul e cu putinta” si de aceea nici nu ne permitem luxul sa spunem, ca cei de altadata: „cred Doamne, ajuta necredintei mele!”
    Noi spunem asa: necredinta ne musca din suflete, ajuta Doamne sa nu ne pierdem!

    „Marile acte de eroism şi mucenicie sunt, pentru cei mai mulţi, cu totul improbabile. Dar gentileţea, răbdarea, politeţea, bunăvoirea, stăpânirea de sine, stau la îndemâna oricui şi oricând. De nefolos ne este a ne visa făptuitori de vitejii şi jertfe fără pereche; util şi
    izbăvitor ne este a da atenţie mărunţişurilor şi a ne purta constant în mod nobil, liniştit şi răbduriu.”
    Nicolae Steinhardt
    Cu smerenie ramanem in tacere.Poate ne-o auzi Dumnezeu.

    • Dumnezeu sa ne ajute! Generatia dumneavoastra isi are nadejdea tocmai in aceste probleme duhovnicesti si, la fel, isi are nadejdea in cei ca dumneavoastra, care le pun. Luptati mai departe cu morbul vremii, caci impreuna vom birui!

Spune-ți cuvântul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s